Grădinița Căsuța Fermecată Craiova

“Este ușor să înveți a merge. Important este să înveți încotro te îndrepți. Știm că nu toți copiii sunt la fel.

Noi, împreună cu familia ta, te călăuzim spre reușite și împliniri, căci tu ne reprezinți”.

Prezentare

Suntem  Grădiniţa Cu PP “Căsuţa Fermecată” şi ne desfăşurăm activitatea în două localuri . Localul l situat pe strada  Principatele Unite nr. 1, telefon /fax 0251599492 şi localul ll situat pe strada  Beethoven nr. 17, telefon /fax 0251418830, e-mail : casutafermecata@yahoo.com, site-ul : www.gradinitacasutafermecata.ro/

Grădiniţa Cu PP   “Căsuţa  Fermecată”, localul l, a fost înfiinţată în anul 1952 , având sediul în strada Unirii ,nr. 14 şi a funcţionat cu un număr de două grupe de cămin-program prelungit şi creşă .

In urma cutremurului din 1977 , 4 martie, grădiniţa şi-a schimbat sediul în strada Păltiniş, nr. 2 şi a funcţionat cu un număr de 4-7 grupe de program prelungit .

In toamna anului 1995, Curtea de Apel preia clădirea din strada Păltiniş, iar grădiniţei i se alocă spaţiul din strada Principatele Unite nr. 1, unde funcţionează şi în prezent cu un număr de trei grupe de program prelungit  - 60 de copii . 

 Grădiniţa Cu PP   “Căsuţa  fermecată” localul ll a luat  fiinţă  în anul 1972 în urma unui protocol încheiat între Spitalul Municipal nr.2 şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Dolj , având ca locaţie o casă donată de foştii propietari în str. Beethoven nr. 17 Craiova.

“Căsuţa Fermecată” asigura fiecarui copil valoare adaugata, exprimata in atitudini, deprinderi si abilitati, dezvoltand elemente de personalitate ale copilului, promoveaza un invatamant deschis, flexibil, capabil sa dezvolte interesul pentru educatia timpurie si emanciparea permanenta, axat pe disponibilitatea continua pentru cunoastere si actiune.Asigura fiecarui copil conditiile pentru cea mai buna si utila dezvoltare, in parteneriat si cooperare cu actorii sociali, promovand toleranta si intelegerea intre copiii de origine socio-culturala si lingvistica diferita

Ethosul excelent, mediul stimulativ si spatiul educativ oferit de “Căsuţa Fermecată” favorizeaza dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a personalitatii copilului prescolar, potrivit ritmului propriu, trebuintelor si nevoilor sale afective, formarea autonoma si creativa a acestuia.